În anul 1867, arhimandritul Gherman Ionescu este numit stareţ al Mănăstirii Tazlău (Neamţ), pe care o găseşte aproape în paragină. Era imediat după secularizare. Aducându-şi aminte de faima de altădată a acestei mănăstiri, de Cuvioşii Chiriac, Onufrie şi de atâţia alţii care s-au nevoit aici în secolul XVII, stareţul Gherman a încercat, după putere, să reînvie viaţa duhovnicească din această vestită vatră monahală din Moldova.
Arhimandritul Gherman Ionescu, de la Mănăstirea Tazlău din Neamţ († 1885)
Arhimandritul Gherman era cu metania din Mănăstirea Neamţ. Un călugăr râvnitor, cărturar iscusit şi devotat slujitor al Biserici lui Hristos. Cunoştea limba slavonă şi, în parte, limba greacă. În anul 1857 a scris istoricul Mănăstirii Agapia pe scurt şi alte însemnări duhovniceşti, care s-au pierdut.
În anul 1867, arhimandritul Gherman Ionescu este numit stareţ al Mănăstirii Tazlău (Neamţ), pe care o găseşte aproape în paragină. Era imediat după secularizare. Aducându-şi aminte de faima de altădată a acestei mănăstiri, de Cuvioşii Chiriac, Onufrie şi de atâţia alţii care s-au nevoit aici în secolul XVII, stareţul Gherman a încercat, după putere, să reînvie viaţa duhovnicească din această vestită vatră monahală din Moldova.
Mai întâi, a adunat în jurul său câţiva călugări, căci nu avea cu cine face slujbă. Apoi, a transcris cu mâna sa pomelnicul ctitoresc, precum se vede până astăzi, şi a reaşezat tipicul slujbelor în limba românească. De asemenea, a turnat din nou un clopot mare şi a împodobit biserica cu cărţi, cu veşminte, cu candele şi cu cele de care era nevoie. În anul 1867, Mănăstirea Tazlău avea 10 călugări care menţineau firul slujbelor zilnice, Vecernia, Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastasul ctitorilor.
În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură:
„Noi, fraţilor, ca cei ce de bunăvoia noastră ne-am angajat a fi rugători ai poporului către Dumnezeu, nu trebuie să ne descurajăm întru îndeplinirea cu sfinţenie a datoriei noastre călugăreşti, ci cu fermitate constantă să ne fixăm privirea spiritului la Dumnezeu, unicul centru al stabilităţii şi al adevărului, Căruia ne-am făcut de aproape servitori. Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui». La fel şi groaznicele ameninţări ale Sfântului Duh, rostite prin profetul Ieremia: «Blestemat tot cel ce face lucrul Domnului cu nebăgare de seamă!» (Ieremia 40, 10).
În blestemul acesta pot cădea mai cu lesnire preoţii care, din neluarea aminte sau şi din mândrie, crezându-se înţelepţi, îndrăznesc a face reforme în aşezământul dumnezeieştilor slujbe. Ba chiar şi a lăsa câte ceva, mai cu seamă pomenirile pentru cei adormiţi, care sunt canonisite şi prescrise în tipicul Bisericii.
Cât pentru pomenirile celor adormiţi ‒ adaugă stareţul ‒, am vie speranţă în conştiinţa frăţiilor voastre, că dacă nu le veţi face mai bine, cel puţin să nu le scădeţi, ştiind că şi Dumnezeu jertfă pentru acest scop se aduce în toate zilele. Încheind, dar, cu înseşi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: «Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea» (Matei 7, 12), mă recomand al dragostei voastre în Hristos frate, Gherman Ionescu, Arhimandrit”.
La Mănăstirea Agapia, Arhimandritul Gherman tipăreşte în anul 1880 un „aşezământ” al mănăstirilor din ţinutul Neamţ, precum şi alte cuvinte folositoare de suflet. Iar în anul 1885 se retrage la mănăstirea de metanie şi îşi dă sufletul cu pace în mâinile Domnului.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 453-454)
(sursa: doxologia.ro)